E greu să fii mare

Eu acum la început de drum îmi dau seama că viaţa poate fi mult mai grea decât m-am aşteptat vreodată. Dar azi s-a întâmplat evenimentul suprem pe luna asta, şi anume să fiu mai explicit ajung acasă după porţia zilnică de sport, mă pun ca tot românu' să mă uit la ştirile de la ora 5, şi de aici toate iau o întorsătură neaşteptată când mama vine lângă mine şi mă întreabă pe un ton calm şi matern "Cum mai e viaţa ta copile?"... Deci pot să zic că în momentul ăla mi-a venit sa răbufnesc în plâns, am fost un laş când i-am spus că "o duc la fel bine ca întotdeauna". Dacă era să fiu sincer i-aş fi spus că aş da orice să redevin copilul ăla inocent şi nevinovat de la 6 ani, copilu' ăla care îşi dorea atât de mult să se facă mare dar care habar n-avea de greutăţile ce aveau să îi cadă în spate peste noapte... Deci mamă dragă, mă jur că o să îmi fac temele tot timpul doar ca să-ţi spună doamna învăţătoare numai cuvinte de laudă la adresa mea, promit că nu o să mai fac mofturi la masă şi că mănânc orice îmi pui în farfurie oricât de hidos şi de scârbos ar arăta, promit că nu o să mai beau apă rece după ce vin încălzit şi transpirat de la fotbal, promit că o să te ajut la curăţenie tot timpul doar ca să îţi uşurez munca ca mai apoi să îmi poţi face clătite cu gem de caise, promit că fac orice mamă doar să fiu copilul ăla nevinovat şi ascultător şi să am din nou 6 ani.

Şi că tot veni vorba de dorul de copilărie, aşa am un chef să mai joc un tenis cu piciorul în faţa blocului cu băieţii, să joc o ascunsea, să sar coarda cu fetele, să merg la cămin şi să ne lase doamna educatoare să ne jucăm cu maşinuţele alea faine sau să mă mai rog de mama sa îmi dea bani de îngheţată.